Ce înseamnă o franciză din punct de vedere juridic? (Partea 2)
CLAUZE SPECIFICE CONTRACTULUI DE FRANCIZĂ
Ce este o franciză? Concept și definiție
Astfel cum am precizat într-un articol anterior privitor la operațiunea și contractul de franciză, revenim cu un nou articol pe același subiect, în cadrul căruia vom enumera și descrie succint clauzele tipice în contractul de franciză.
1. Clauza de agrement
Această clauză este o urmare directă a încheierii contractului de franciză în considerarea calităților persoanei francizatului, cesiunea acestui tip de contract fiind, de regulă, interzisă. Pe cale de excepție, cesiunea este permisă cu acordul francizorului doar în situația agreării persoanei francizate de către francizor. De aici și denumirea acestei clauze.
Atât în legislația comunitară, cât și în cea română se precizează că trebuie descrise condițiile necesare a fi îndeplinite pentru ca francizorul să consimtă la substituirea francizatului, în vederea operării cesiunii drepturilor prevăzute în contractul de franciză.
De asemenea, este posibilă stipularea acestei clauze în sensul în care francizatul se obligă să nu cedeze obligațiile contractuale în integralitate sau în mod parțial către o terță persoană fără acordul scris al francizorului. Acesta din urmă poate accepta sau refuza aceasta transmisiune a obligațiilor. În caz afirmativ, francizorul hotărăște asupra persoanei eventualului francizat propus, cât și asupra condițiilor în care va avea loc transferul contractului.
În ipoteza agreării noului francizat de către francizor, se vor relua demersurile prevăzute în contract referitoare la etapa de pregătire inițială, inclusiv cele referitoare la asistența și pregătirea tehnică a noului francizat, cumulată cu transmiterea know-how-lui.
ATENȚIE!
Sunteți interesat să deschideți o afacere în franciză? Vă putem ajuta!
Click aici pentru a programa o consultație!Tipuri de franciză:
Dacă francizorul nu agreează noua persoană a francizatului, exista atât posibilitatea ca respectivul contract să fie reziliat, cât și posibilitatea ca francizatul inițial să continue executarea acestuia. O eventuală încălcare culpabilă a acestei clauze de către francizat, având consecința cesionării contractului, determină rezilierea contracului de franciză, cât și a anulării cesiunii acestui contract.
Trebuie menționat că o astfel de cesiune abuzivă a contractului consituite și o încălcare a obligației de colaborare dintre părți, inclusiv a obligației bunei-credințe, ce deschide calea posibilității francizorului de a cere și alte daune, pe lângă rezilierea contractului de franciză și a anulării cesiunii însăși.
În jurisprudența franceză s-a acceptat refuzul francizorului de a-și da acordul cu privire la cesiunea contractului pe rațiuni de protejare a interesului economic a acestuia.
2. Clauza de neconcurență
Prin intermediul clauzei de neconcurență sau non-concurență i se interzice unei persoane, considerate debitoare în raport cu obligația impusă prin această clauză, să exercite activități economice în concurență cu cele desfășurate de către o altă persoană, considerată creditoare relativ la obligația analizată. Totodată, debitorul acestei obligații este dator să înceteze activitățile concurențiale și să nu reînceapă desfășurarea acestora pentru o perioadă determinată de timp și într-o arie geografică.
În raport cu contractul de franciză, în jurisprudență s-a apreciat că obligația de neconcurență are efecte atât pe durata desfășurării contractului, cât și ulterior, francizatului aplicându-se interdicția de a exercita în mod direct sau indirect, activități identice sau similare, cu cele desfășurate de către francizor. Scopul acestei clauze este acela de protecția a know-how-ului dobândit de către francizor, precum și a altor drepturi de proprietate intelectuală și industrială, respectiv pentru menținerea reputației și a identității comune a rețelei de franciză. Aceste scopuri erau consacrate și în Regulamentul nr. 4087/88.
În continuarea acestuia, Regulamentul nr. 2790/99, această obligație interzice, atât direct, cât și indirect cumpărătorului să producă, să cumpere, să vândă și să revândă produse și servicii ce se află în concurență cu cele care fac obiectul contractului. De regulă, această obligație este interzisă în sfera comunitară, existând și situații de excepție. O definiție asemănătoare o regăsim și în Legea concurenței nr. 21/1996. Validitatea acestei clauze în dreptul român este valabilă, de asemenea, doar în anumite condiții.
În continuarea prevederilor externe, Codul deontologic european al francizei înglobează și el o prevedere prin intermediul căreia francizatul are obligația de a nu divulga know-how-ul transmis de către francizor atât în timpul, cât și după încetarea contractului. O clauză de neconcurență trebuie, în acest caz, să precizeze obiectul, întinderea și durata după încetarea contractului, ținând cont în același timp și de interesul, imaginea și reputația rețelei de franciză.
Contractul model de franciză prevede și el anumite obligații în sarcina francizatului, precum interdicția ce incumbă francizatului de a dezvolta direct sau indirect, independent sau în calitate de salariat, pe cont propriu sau în numele altei persoane, o activitate similară într-un teritoriu unde lar concura pe un alt membru al rețelei, respectiv pe francizor, precum și interdicția de a participa la capitalul unui agent economic concurent care i-ar putea permite a influența activitatea economica a acestuia.
În jurisprudența și doctrina franceză s-a constatat existența unei variațiunii a acestei clauze, respectiv clauza de non-afiliere. Aceasta permite francizatului să continue desfășurarea aceluiași tip de activitate după încetarea contractului, însă îi interzice acestuia să se afilieze unei rețele concurente sau crearea unei noi rețele cu același obiect de activitate. Unele instanțe franceze s-au pronunțat și în sens contrar, considerând că aceasta clauză ar limita libertatea comerțului.
Tot jurisprudențial s-a considerat că o asemenea clauză este valabilă doar dacă interdicția exercității activității identice sau similare operează numai pe o durată rezonabilă de timp, după încetarea contractului, în zona în care francizatul ar putea intra în concurență cu francizorul sau un alt francizat, membru al aceleiași rețele. Legislația comunitară a evoluat de așa natură încât se restrânge doar obiectul clauzei la produse și servicii aflate în concurență.
Precizări cu privire la obligația de neconcurență există și în legislația internă, OUG nr. 52/1997 statuând expres că o atare clauză va fi inclusă în contract în scopul protejării know-how-ului. Concomitent cu o clauză de confidențialitate, obligația de non-concurență poate fi impusă de către francizor în vederea protejării caracterului confidențial al afacerii și în special pentru evitarea utilizării know-how-ului de către orice altă rețea concurentă, cât și pentru înstrăinarea know-how-ului deja transmis de către francizor către beneficiar (francizat).
De asemenea, în legislația română este prevăzut faptul că este interzisă obligația directă sau indirectă de non-concurență care are o durată mai mare de 5 ani sau are o durată nedeterminată. O atare obligație care poate fi reînnoită în mod tacit după 5 ani este considerată impusă pe o perioadă nedeterminată.
În perioada contractuală, această clauză poate fi ori precizată în mod expres ori subînțeleasă. În situația nerespectării acesteia, adițional producerii unui prejudiciu de către francizat, acesta din urmă va încălca și obligația executării contractului cu bună-credință. Pentru această perioadă, în caz de încălcare a obligație va fi angajată răspunderea contractuală a părții în culpă.
Pentru perioada post-contractuală, se justifică doar insesarea unei asemenea obligații de neconcurență în contract, neputând ca aceasta să fie subînțeleasă. Lipsa stipulării acesteia în contract, nu duce în mod necesar la nulitatea contractului de franciză. Totuși, nimic nu îl împiedică pe francizor să aleagă calea răspunderii delictuale în situația în care beneficiarul aduce prejudicii rețelei de franciză după încetarea contractului.
Dacă o atare obligație este stipulată în contract pentru perioada post-contractuală, în cazul angajării răspunderii contractuale se vor putea stabili cu mai mare ușurință limitele spațiale și temporale ale obiectului obligației. Ceea ce prezintă într-adevăr o mare dificultate este stabilirea caracterului indispensabil al acestei clauze prin raportare la protecția know-how-ului, fiind necesare a fi întreprinse verificări mai riguroase de către judecător.
Trebuie avut în vedere că un eventual litigiu ar crea pericolul de a fi dezvăluit know-how-ul, a cărui protecție este urmărită de către francizor. În acest sens, anumiți specialiști ai dreptului recomandă stipularea clauzei penale în vederea estimării prejudiciului ce s-ar crea prin încălcarea acestei obligații.
Prin raportare la următoarele clauze tratate, precizăm că obligația impusă prin această clauză este corelativă obligației de exclusivitate teritorială. De asemenea, aceasta are implicații și asupra clauzei de aprovizionare exclusivă. Mai multe amănunte cu privire la influența clauzei de neconcurență asupra următoarelor două clauze, vor fi expuse într-un viitor articol.
Pentru o protecție sporită, recomandăm înregistrarea acestor tipuri de contracte la autoritățile competente, pentru îndeplinirea formalităților necesare.