Ce înseamnă o franciză din punct de vedere juridic? (Partea 3)
CLAUZE SPECIFICE CONTRACTULUI DE FRANCIZĂ
Prin raportare la clauzele tratate în articolul precedent, precizăm că obligația impusă prin această clauză este corelativă obligației de exclusivitate teritorială. De asemenea, aceasta are implicații și asupra clauzei de aprovizionare exclusivă. Mai multe amănunte cu privire la influența clauzei de neconcurență asupra următoarelor două clauze, sunt expuse mai jos.
3. Clauza de exclusivitate teritorială
Această clauză apare stipulată și în Contractul model de franciză internațională. Prin intermediul acestei clauze francizorul se obligă față de francizat să nu presteze într-un anumit teritoriu activități de natura celor prevăzute în contractul de franciză și să nu acorde unui terț dreptul de a produce și comercializa produse sau de a presta servicii folosindu-se de numele și de marca sa în zona geografică unde francizatul își desfășoară activitatea.
În cadrul acestei clauze există o subclasificare dupa criteriul vânzării: active și pasive. Vânzarea activă implică abordarea directă a clientelei și cea pasivă se concretizează prin afișarea reclamelor de către comercianți, clienții îndreptându-se către aceștia din proprie inițiativă.
Prin stipularea unei astfel de clauze se protejează interesele francizatului, care ar fi lipsit de posibilitatea de a-și dezvolta în condiții sigure investiția prin nestipularea clauzei. Inserarea unei asemenea clauze în contractul de franciză are scopul de a proteja activitatea fiecărui comerciant prin limitarea acțiunilor, sub condiția ca restrângerea să fie justificată și rezonabilă relativ la obiectul ei și clauza prezintă eficiență sub aspectul menținerii echilibrului contractual și al prestațiilor la care se obligă părțile. Desigur, în practică se observă anumite neconcordanțe cu principiile enumerate, mai ales datorită faptului că, de regulă, contractele de franciză sunt și contracte de adeziune, francizații fiind lipsiți de posibilitatea de negociere.
Cu toate acestea, nu este obligatoriu ca această clauză să fie stipulată în contractul de franciză.
Clauza de exclusivitate teritorială
Această clauză este o urmare directă a încheierii contractului de franciză în considerarea calităților persoanei francizatului, cesiunea acestui tip de contract fiind, de regulă, interzisă. Pe cale de excepție, cesiunea este permisă cu acordul francizorului doar în situația agreării persoanei francizate de către francizor. De aici și denumirea acestei clauze.
Atât în legislația comunitară, cât și în cea română se precizează că trebuie descrise condițiile necesare a fi îndeplinite pentru ca francizorul să consimtă la substituirea francizatului, în vederea operării cesiunii drepturilor prevăzute în contractul de franciză.
De asemenea, este posibilă stipularea acestei clauze în sensul în care francizatul se obligă să nu cedeze obligațiile contractuale în integralitate sau în mod parțial către o terță persoană fără acordul scris al francizorului. Acesta din urmă poate accepta sau refuza aceasta transmisiune a obligațiilor. În caz afirmativ, francizorul hotărăște asupra persoanei eventualului francizat propus, cât și asupra condițiilor în care va avea loc transferul contractului.
În ipoteza agreării noului francizat de către francizor, se vor relua demersurile prevăzute în contract referitoare la etapa de pregătire inițială, inclusiv cele referitoare la asistența și pregătirea tehnică a noului francizat, cumulată cu transmiterea know-how-lui.
ATENȚIE!
Sunteți interesat să deschideți o afacere în franciză? Vă putem ajuta!
Click aici pentru a programa o consultație!
Raportat la determinarea clauzei de exclusivitate teritorială, în doctrină și în jurisprudență s-a concluzionat că părțile au de ales între aplicarea unui sistem de măsurare a razei și sistemul bazat pe identificarea teritoriului în funcție de granițele sale naturale.
Nimic nu împiedică părțile contractante să includă o clauză bilaterală de exclusivitate, prin intermediul căreia și francizatul (beneficiarul, în legislația română) acordă exclusivitate francizorului, dedicându-se exclusiv executării contractului dintre aceștia.
Dacă în Contractul model de franciză internațională, inserarea clauzei de exclusivitate reprezintă regula, legislația română o prevede ca o excepție și doar cu acordul părților.
Se recomandă așadar, inserarea unei clauze de exclusivitate teritorială pentru a împiedica apariția unei situații de concurență neloială între francizații aceleiași rețele sau între aceștia și francizor.
4. Clauza de aprovizionare exclusivă
Printr-o asemenea clauză francizatul își asumă obligația de a se aproviziona doar de la francizor sau de la furnizorii agreați de către acesta din urmă. Astfel, un prim scop al acesteia este protejarea rețelei de franciză. Totodată, stipularea acestei clauze se justifică cât timp îi procură francizatului un avantaj concurențial concomitent cu necesitatea reiterării activității francizorului.
Această clauză este des întâlnită în cadrul contractelor de franciză de distribuție, dat fiind specificul activității acestui tip de contract ce surprinde aprovizionarea cu produse destinate revânzării. În jurisprudență s-a considerat că inserarea unei astfel de clauze în contractele de franciză de distribuție este esențială datorită faptului că produsele sunt distribuite sub marca francizorului, fiind astfel necesar să se stabilească încă de la inițierea relațiilor de afaceri condițiile în care se vor derula aceastea, și în special cantitatea, frecvența și alte elemente cu privire la procurarea și distribuirea produselor.
De menționat este și aspectul privitor la jurisprudența și doctrica franceză, ambele considerând că impunerea unei astfel de obligații prin intermediul inserării unei asemenea clauze servește ca element determinant pentru calificarea contractului de franciză.
În cadrul contractelor de franciză de servicii, inserarea acestei clauze își găsește justificarea în necesitatea oferirii serviciilor similare din punct de vedere calitativ de către francizor și francizați.
Cu toate acestea, în doctrină se consideră că introducerea acestei clauze nu este necesară în contractul de franciză de servicii, accentul punându-se în cadrul acestui tip de franciză asupra metoda prestării serviciului, și nu asupra materiilor destinate prelucrării și transformării sau asupra produselor necesare prestării respectivelor servicii.
Chiar dacă în cadrul acestui tip de franciză, o atare clauză nu este esențială, alături de alți specialiști în domeniul juridic, considerăm că stipularea în contract a clauzei de aprovizionare este imperios necesară datorită necesității stabilirii cât mai exacte a condițiilor în care se vor desfășura relațiilor de afaceri dintre părțile contractante. Precizarea calității necesare a produselor comercializate și a serviciilor prestate asigură o imagine omogenă a rețelei de franciză, constituind un beneficiu însemnat pentru realizarea succesului afacerii de către francizor și francizați.
În lumina prevederilor Regulamentului CE nr. 2790/99 această clauză reprezintă obligația directă sau indirectă ce impune francizatului să achiziționeze de la francizor sau de la alți comercianți agreați sau desemnați de către francizor, mai mult de 80% din achizițiile sale totale, calculate pe baza valorii achizițiilor din anul precedent. Aceste achiziții însumează produsele și serviciile prevăzute în contract, și produsele și serviciile interschimbabile sau substituibile prezente pe piața relevantă.
În mod alternativ, poate fi inserată o clauză de randament atât în situația în care este precizat un procent inferior al achizițiilor totale făcute de către francizați, dar și în situația în care este prevăzut un procent egal sau superior, această ultimă clauză nefiind definită de către legislația comunitară sau română. Diferențele dintre aceste două tipuri de clauze se conturează în jurul obiectivului stabilit prin intermediul clauzelor antemenționate. Clauza de aprovizionare exclusivă are scopul de a consolida imaginea pozitivă a mărcii și a rețelei de franciză, la rândul său clauza de randament impulsionează creșterea cifrei de afaceri de către francizor.
În condițiile în care se impune un anumit procent de achiziții, procent care nu este atins, va putea interveni rezilierea contractului pentru neexecutarea obligației de către francizat ori va putea fi continuată executarea contractului, însă fără exclusivitatea stipulată. Totuși, în contract poate fi stipulat și în sensul în care francizat să depună diligențele necesare atingerii pragului de achiziții stipulat.
Cu privire la durata clauzei de aprovizionar exclusivă, menționăm că aceasta trebuie să se limiteze la termenul de 5 ani. În situația în care această durată este depășită, pentru a fi validă, această clauză trebuie să fie necesară menținerii identității comune și reputației rețelei de franciză. Dacă după 5 ani obligația este reînnoită în mod tacit, obligația va fi considerată asumată pe o perioadă nedeterminată.
Referitor la sancțiunea aplicabilă acestei clauze, se statuează atât în legislația comunitară, cât și în cea română, conform art. 54 din Legea concurentei nr. 21/1996 că intervine nulitatea clauzei atunci când nu sunt respectate condițiile legale de validitate. Atunci când aceasta prezintă un caracter determinant raportat la contractul de franciză, nulitatea clauzei atrage și nulitatea contractului.
În jurisprudență au existat situații în care instanța a pronunțat nulitatea contractului de franciză pentru lipsa determinării prețului.
De asemenea, poate interveni aplicarea sancțiunii rezilierii contractului de franciză dacă francizorul modifică în mod unilateral modalitatea de aprovizionare. Această sancțiune poate interveni și în situația în care francizatul nu își execută obligația de plată a prețului a produselor cu care a fost aprovizionat de către francizor.
5. Clauza de impunere a prețului de revânzare de către francizor
De vreme ce prin intermediul contractului de franciză, se urmărește repetarea succesului în afaceri al francizorului, contractul se execută ținând cont de menținerea unei identități comune a rețelei la care contribuie atât produsele și serviciile comercializate și distribuite, respectiv prestate, cât și prețul acestora cu consecința perceperii de către clienți a rețelei de franciză ca un tot unitar. Cât timp produsele și serviciile sunt comercializate, respectiv prestate sub aceeași marcă, pentru păstrarea unei imagini pozitive a francizei în percepția clienților, se recomandă stabilirea unor prețuri identice sau similare ca valoare.
Datorită imaginii și a reputației rețelei de franciză devine legitimă intenția francizorului de a impune prețul de (re)vânzare a produselor comercializate și distribuite, respectiv a serviciilor prestate.
Totuși, trebuie subliniată existența independenței economice și juridice a francizaților în raport cu francizorul, una dintre trăsăturile contractului de franciză fiind colaborarea și nu subordonarea, dintre comercianți independenți. Pe cale de consecință, prețul produselor sau al serviciilor va putea fi stabilit de către francizați.
Din cele precizate până acum rezultă o contrarietate de interese între francizorul preocupat de imaginea mărcii și transmiterea și exploatarea know-how-ului, și francizați, care sunt interesați de menținerea independenței în raport cu francizorul, independență care le permite stabilirea produselor comercializate sau a serviciilor prestate.
În această privință, legislația comunitară stabilește că sunt incompatibile cu piața comună practicile concertate prin care se fixează direct sau indirect prețurile de vânzare sau de cumpărare. Aceeași soluție a fost remarcată și în jurisprudență.
În ceea ce privește comunicarea de către francizor a prețurilor indicative, situația diferă, însă rămâne condiția inexistenței practicii concertate în scopul aplicării acestor prețuri, între francizor și francizați, respectiv între francizați. În jurisprudența comunicată s-a stabilit că francizații sunt liberi să fixeze propriile prețuri de revânzare către consumatorii finali, însă le este recomandat să nu depășească prețurile indicate de către francizor.
Mergând pe linia directoare a legislației comunitare, și legislația română aduce reglementări cu privire la clauzele contractuale referitoare prețul de (re)vânzare al produselor. Art. 5 din Legea nr. 21/1996 interzice înțelegerile între întreprinderi, deciziile ale asociaților de întreprinderi și practicile concertate care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia.
Așadar și legislația română permite recomandarea anumitor prețuri și stabilirea unui preț maxim, însă interzice clauzele prin care se impune un preț fix ori minim pentru revânzarea produselor sau prestarea serviciilor
În vederea creșterii notorietății și vânzărilor, și implicit creșterea cifrei de afaceri, stipularea unei astfel de clauze prezintă o importanță colosală. Aceste clauze nu sunt totuși necesare, contractul fiind valabil și în lipsa stipulării lor.
Atunci când prin intermediul unor astfel de clauze sunt impuse francizaților anumite prețuri de (re)vânzare sau tarife minime, sancțiunea care intervine este cea a nulității absolute a unei astfel de clauze, sancțiunea fiind prevăzută atât de legislația comunitară, cât și în legislația română.
În doctrică și în jurisprudență se consideră că nulitatea unei astfel de clauze referitoare la preț duce la nulitatea contractului de franciză datorită atingerii aduse independenței francizaților în raport cu francizorul.
Evident, în legătură cu toate clauzele enumerate în cadrul acestui articol pot fi inițiate și alte interpretări și comentarii, neavând pretenția tratării exhaustive a acestora. Totodată, nu excludem posibilitatea unor alte articole scrise pe același subiect al francizei.
Pentru o protecție sporită, recomandăm înregistrarea acestor tipuri de contracte la autoritățile competente, pentru îndeplinirea formalităților necesare.